Spații mici

A fost ist e eco subțire

Daphne "Şi totuşi sînt mîndru de umilirea mea, iar fiindcă sînt condamnat la un privilegiu ca acesta, aproape că mă bucur de o cale de salvare a fost ist e eco subțire care o urăsc: sînt, cred, pe cît îmi pot aminti ca om, unica fiinţă din Daphne "Şi totuşi sînt mîndru de umilirea mea, iar fiindcă sînt condamnat la un privilegiu ca acesta, aproape că mă bucur de o cale de salvare pe care o urăsc: sînt, cred, pe cît îmi pot aminti ca om, unica fiinţă din speţa noastră care a mai naufragiat vreodată pe o corabie pustie.

De cîte zile rătăcea oare pe valuri, legat de o scîndură, cu faţa în jos ziua, ca să nu a fost ist e eco subțire orbit de soare şi cu gîtul întins într-o poziţie nefirească, ca să nu a fost ist e eco subțire nevoit să înghită apă, ars de sărătura mării şi, cu siguranţă, cuprins de febră? Scrisorile nu spun şi lasă să se creadă că de o veşnicie, însă poate că era vorba doar de vreo două zile cel mult, altfel n-ar fi supravieţuit arşiţei lui Phoebus cum se vaietă cu multă fantezie el, atît de bolnăvicios, cum se descrie, animal noctambul dintr-un beteşug al naturii.

Nu era în stare să ţină socoteala timpului, dar cred că marea se liniştise îndată după furtuna aceea trecătoare ce-l azvîrlise de la bordul lui Amarilli, iar pluta neobişnuită, pe care marinarul i-o indicase ca fiindu-i pe potrivă, îl dusese împinsă de alizee, prin largul unei mări senine, într-un anotimp cînd la sud de ecuator e o iarnă foarte moderată, la nu prea multe mile depărtare, pînă ce curenţii îl făcuseră să se oprească a fost ist e eco subțire golf.

Era noapte, aţipise şi nu-şi pierde grăsime 3 săptămâni seama că tocmai atunci se apropia de a fost ist e eco subțire corabie, pînă ce, cu o zguduitură, scîndura nu se izbise de prora lui Daphne.

Trebuie să fi fost tăria disperării: a cumpănit în sine dacă mai avea forţă să strige dar gîtlejul îi era ca pîrjolit de foc sau să se elibereze din funiile ce-i brăzdaseră trupul cu dungi vinete şi să încerce să urce. Cred că în clipe ca astea un muribund devine un Hercule ce sugrumă şerpii în leagăn.

Roberto e confuz cînd notează această întîmplare, însă trebuie să acceptăm ideea că, dacă pînă la urmă se afla la turnul de proră, se agăţase el în vreun fel de scara aceea. Poate că a urcat cîte puţin odată, istovit la fiece oprire, s-a rostogolit dincolo de balustradă, s-a tîrît peste parîme, a găsit uşa de la turn deschisă Iar instinctul trebuie să-l fi ajutat să dea prin întuneric de butoiul acela, pînă la gura căruia s-a ridicat ca să găsească acolo o cană legată de un lănţug.

Şi a băut cît a putut ridicîndu-se apoi sătul, poate a a fost ist e eco subțire ist e eco subțire înţelesul deplin al cuvîntului, fiindcă apa aceea conţinea pesemne nenumărate gîngănii înecate, încît să-i ţină şi de foame şi de sete. Trebuie că dormise douăzeci şi patru de ore, e o socoteală potrivită, dacă s-a deşteptat el în toiul nopţii, aproape renăscut.

Deci era iarăşi noapte, dar nu de tot. El a crezut că era tot noaptea aceea, altfel după o zi întreagă cineva tot ar fi trebuit să-l găsească. Luna, pătrunzînd de pe punte, lumina locul acela, care se arăta a fi bucătărioara de bord, cu ceaunul ei atîrnat deasupra cuptorului.

Încăperea avea două uşi, una către bompres, alta către punte. Iar de cea de a doua se apropiase, zărind ca pe lumina zilei şarturile bine strînse, vinciul de ancoră, arborii cu pînzele lăsate, cîteva tunuri la borduri, şi silueta turnului de la pupă.

Făcuse zgomot, dar nu-i răspundea nici un suflet de om. Se apropiase de pereţii vasului, şi drept în faţă zărise, cam la vreo milă depărtare, profilul Insulei, cu palmierii de pe ţărm foşnind în bătaia brizei. Uscatul forma un fel de golf mic, mărginit de nisipul ce albea în întunericul vag, dar, aşa cum se întîmplă cu orice naufragiat, Roberto nu putea spune dacă era insulă sau continent.

În rest numai mare, aşa încît dădea impresia că vasul era acostat într-o radă în care intrase trecînd printr- un canal larg a fost ist e eco subțire despărţea cele două porţiuni de uscat. Roberto hotărîse că, dacă nu era vorba de două insule, cu siguranţă că era o insulă din apropierea unui uscat mult mai vast.

a fost ist e eco subțire pierdere în greutate sydney cbd

Nu cred că mai făcuse şi alte ipoteze, dat fiind că nu auzise niciodată de golfuri atît de largi încît să dea impresia cui s-ar fi aflat în mijlocul lor că se află în faţa a două uscaturi gemene. Aşa că, neştiind pe acolo vreun continent mai mare, ghicise bine.

Învelișurile cu plasmă ar putea înlocui vasul Petri

Frumoasă treabă pentru un naufragiat: să stai cu picioarele pe ceva solid şi cu uscatul aproape, doar să-ntinzi mîna. Însă Roberto nu ştia să înoate, peste puţin avea să descopere că la bord nu era nici o şalupă, iar curentul între timp dusese departe scîndura cu care sosise el. De aceea la uşurarea simţită pentru că scăpase de moarte, se adăugase acum spaima singurătăţii aceleia întreite: a mării, a Insulei apropiate şi a vasului. Heeei, voi de la bord, probabil că a încercat el să strige, în toate limbile pe care le cunoştea, descoperind că-i foarte slăbit.

De parcă cei de la bord erau morţi cu toţii. Sau a fost ist e eco subțire şi chiar despre asta aş vrea să vorbesc, dar nu ştiu de unde să-ncep.

De fapt, am şi început. Un om pluteşte istovit pe ocean şi apele miloase îl aruncă pe o corabie ce pare pustie. Pustie de parcă echipajul abia a părăsit-o, fiindcă Roberto se întoarce cu greu în bucătărie şi găseşte acolo o lampă şi un amnar, de parcă le-ar fi lăsat bucătarul înainte să meargă la culcare. Iar lîngă coş sînt două culcuşuri suprapuse, goale. Roberto aprinde lampa, priveşte în juru-i şi găseşte multă mîncare: peşte uscat şi pesmeţi, doar puţin mucegăiţi de umezeală, pe care-i de ajuns să-i razi uşor cu cuţitul.

Peştele-i din cale afară de sărat, dar apă e a fost ist e eco subțire belşug. Iar cele de mai jos sînt lucrurile pe care Roberto le scrie Doamnei inimii lui: Soare al umbrei mele, lumina nopţii mele, de ce nu m-a afundat cerul în furtuna aceea pe care a dezlănţuit-o cu atîta furie?

De ce i-a răpit mării nesătule trupul ăsta al meu, dacă după aceea sufletu-mi a fost ist e eco subțire să naufragieze cumplit în această avară singurătate cu mult mai fără de noroc?

Poate că, dacă cerul milos nu-mi va trimite ajutor, Domnia ta nu vei citi niciodată epistola pe care ţi- o scriu, şi ars ca o făclie de lumina ăstor mări, mă voi întuneca în ochii-ţi, aidoma Selenei, cea care, vai, prea tare bucurîndu-se de lumina Soarelui ei, pe măsură ce-şi împlineşte calea încet dincolo de marginea curbă a planetei noastre, lipsită de ajutorul razelor astrului ei suveran, mai întîi se subţiază în chipul secerei ce-i curmă viaţa, apoi, ca un opaiţ tot mai lînced, se topeşte cu totul pe acel imens scut azuriu pe care neîntrecuta natură plăsmuieşte forme eroice şi embleme misterioase ale tainelor ei.

Orbit de privirea-ţi, sînt orb pentru că nu mă vezi, mut pentru că nu-mi vorbeşti, şi fără memorie pentru că nu mă ai în minte. Şi doar trăiesc, opacitate arzîndă şi flacără de beznă; palidă fantasmă pe care mintea mea plămădind-o mereu aşijderea în această trîntă potrivnică de contrarii ar voi s-o slujească pe a Domniei tale. Salvîndu-mi viaţa în astă fortăreaţă de lemn, pe ăst bastion plutitor, prizonier al mării ce mă apără de mare, pedepsit de clemenţa cerului, ascuns în ăst nedemn sarcofag la voia tuturor sorilor, în această subterană aeriană, în astă carceră inexpugnabilă care-mi îngăduie fuga prin orice parte, rîvnesc cu disperare să poos pierdere în greutate văd într-o zi.

Doamnă, eu scriu ca şi cum ţi-aş oferi, ca pe-un nedemn omagiu, roza veştedă a nefericirii-mi. Şi totuşi sînt mîndru de umilinţa-mi şi, dat fiind că-s condamnat la ăst privilegiu, aproape mă bucur că- i o salvare atît de crudă: sînt, cred, pe cît omeneşte-mi dau seama, singura făptură din speţa noastră ce a mai naufragiat pe o corabie pustie. Dar oare-i posibil?

Judecînd după data de pe această-primă scrisoare, Roberto se apucă de scris imediat după sosirea lui, de îndată ce găseşte hîrtie şi pană în odaia căpitanului, înainte să exploreze restul vasului. Şi totuşi trebuie să fi pierdut ceva timp ca să-şi recapete puterile căci era într-o stare de animal rănit. Sau poate că-i un mic truc de îndrăgostit: mai întîi încearcă să-şi dea seama unde a nimerit, şi scrie pe urmă, însă se preface că a făcut-o înainte.

Insula Din Ziua De Ieri - Umberto Eco

De ce oare, din moment ce ştie, bănuieşte şi se teme că aceste scrisori nu vor ajunge niciodată şi că le scrie doar pentru chinul său chinuitoare mîngîiere, ar zice el, dar să încercăm să nu-i împrumutăm stilul?

Atunci sta şi scria pentru sine, şi asta nu era literatură, sta într-adevăr acolo scriind ca un adolescent ce urmăreşte un vis imposibil, brăzdînd foaia cu lacrimi, nu din absenţa celeilalte fiinţe, care tot pură imagine fusese chiar şi pe cînd era prezentă, ci din înduioşare de sine, îndrăgostit de iubire Am avea din ce scoate un roman aici, dar, iarăşi, de unde să începem?

Dar şi aşa, cum să tălmăcim jurnalul cuiva care vrea să redea vizual, prin metafore pline de perspicacitate, ceea ce vede cu greu umblînd pe acolo noaptea şi cu ochii bolnavi? Roberto spune mai încolo că-l dureau ochii din timpul cînd glonţul acela îi ştersese tîmpla la asediul de la Casale.

Şi e posibil, dar în alt loc sugerează că îi slăbiseră mult mai mult din cauza ciumei. Călătoria pe Amarilli pare sigur că a făcut-o stînd tot timpul sub covertă, pentru că, fotofobia aceea, dacă n-o avea din naştere, intra cel puţin în rolul pe care-l avea, de a supraveghea manevrele din cală.

Boala Crohn

Cîteva luni petrecute toate pe întuneric sau la lumina feştilei şi apoi timpul scurs pe epavă, orbit de soarele ecuatorial sau tropical, cum o fi fost. Cînd urcă la bordul lui Daphne, aşadar, bolnav sau nu, nu suferă lumina, îşi petrece prima noapte în bucătărie, se pune pe picioare şi încearcă o mică inspecţie în cea de a doua noapte, iar apoi lucrurile merg aproape de la sine. Lumina zilei îl nelinişteşte, nu numai ochii n-o suportă, dar nici arsurile pe care le avea, probabil, pe spate, deci se pune la adăpost.

Frumoasa lună pe care o descrie în nopţile acelea îl despăgubeşte, ziua cerul e ca pretutindeni, noaptea descoperă noi constelaţii forme eroice şi embleme misterioase, mai precise cum ai fi la teatru: se convinge că aceea va fi viaţa lui pentru mult timp şi poate chiar pînă la moarte, îşi recreează Doamna lui pe hîrtie ca să n-o piardă, şi ştie că n-a pierdut nimic mai mult decît ceea ce nici n-avusese.

a fost ist e eco subțire pierderea în greutate los gatos ca

Aşa stînd lucrurile, se refugiază în veghile-i nocturne ca într-un uter matern, şi cu atît mai mult hotărăşte să fugă de soare. Poate citise despre strigoii aceia de prin Transilvania, din Livonia sau din Valahia, care umblă de colo-colo fără odihnă între asfinţit şi zori, ascunzîndu-se apoi în criptele lor la cîntatul cocoşului: rolul ăsta putea să-l atragă Roberto începuse probabil numărătoarea timpului din cea de a doua seară.

De acum strigase destul ca să fie sigur că nu era nimeni la bord. Umblase cu băgare de seamă, iar din scrisori e greu de spus în ce direcţie: numeşte nu prea precis corabia, părţile ei şi obiectele de la bord.

Unele- i sînt familiare şi le-a auzit menţionate de marinari, altele necunoscute, şi le descrie cum îi apar lui. Dar chiar şi pe cele cunoscute, semn că pe Amarilli echipajul era adunătură, de pe toate mările pămîntului, probabil că le auzise numite de unul în franceză, de altul în olandeză, de altul în engleză.

Ca să nu mai spun că uneori numeşte catargul mare de la pupă şi artimone, ca francezii, dar atunci ce-o fi înţelegînd el cînd scrie mizzana, care pentru francezi e trinchetul dar, vai, nu şi pentru englezi, pentru care mizzenmast este mezzana noastră, adică brigantina, cum a vrut Dumnezeu să fie?

Iar cînd vorbeşte de streaşină sau gronda, probabil că se referă la a fost ist e eco subțire ce noi, italienii, am zice ombrinale, jgheabul acela pentru evacuarea apei de pe o corabie. Aşa încît eu iau o hotărîre: am să caut să-i descifrez intenţiile, şi pe urmă am să folosesc termenii care ne sînt nouă mai familiari.

Dacă greşesc, nu-i nimic: povestea nu se schimbă. Acestea fiind zise, am stabilit că în garcia pierdere în greutate south tampa de a doua noapte, după ce a găsit o rezervă de hrană în bucătărie, Roberto a purces cum-necum să străbată puntea la lumina lunii.

Era aşadar un flaut, dar mai mare decît Amarilli, avînd peste tot puntea aproape înlocuită cu un grilaj, ca şi cum căpitanul s-ar fi temut să nu ia apă la orice talaz mai iute. În orice caz, faptul că Daphne era un flaut i se părea un avantaj, Roberto putea să se mişte cunoscînd destul de bine felul cum nava era împărţită.

De exemplu, ar fi trebuit ca în centrul covertei să a fost ist e eco subțire afle şalupa mare, capabilă să cuprindă tot echipajul: iar faptul că nu era acolo lăsa să se creadă că echipajul era în altă parte. Dar asta nu-l liniştea pe Roberto: un echipaj nu lasă niciodată corabia nepăzită şi în voia mării, chiar dacă-i ancorată cu velele strînse într-un golf liniştit.

În seara aceea o luase drept spre cartierul de la pupă, deschisese uşa turnului cu sfială, ca şi cum ar fi trebuit să ceară permisiunea cuiva Busola aflată lîngă bara timonei îi spuse că acel canal dintre două uscaturi se întindea de la sud la nord. Apoi se găsise într-un loc pe care astăzi l-am numi careu, o încăpere în formă de L, iar o altă uşă îl introdusese în odaia căpitanului, cu fereastra ei mare de deasupra timonei şi cu intrările laterale dînd pe galerie.

Pe Amarilli cabina de comandă nu era totuna cu aceea în care căpitanul dormea, pe cînd cei de aici păreau să fi economisit spaţiul ca să facă loc şi pentru altceva.

Şi într-adevăr, în timp ce în stînga careului se deschideau două cămăruţe pentru doi ofiţeri, în dreapta fusese obţinută încă o încăpere, aproape mai mare decît aceea a căpitanului, cu un culcuş modest în fund, însă aranjată ca o odaie de lucru. Masa era înţesată cu hărţi, ce i se părură lui Roberto mai multe decît se obişnuieşte pe o corabie, pentru navigat. Părea că-i colţul de lucru al unui savant: la un loc cu hărţile se aflau în diferite poziţii aşezate, nişte lunete, un frumos astrolab de aramă ce-şi trimitea lucirile roşcate de parca avea în el o sursă a fost ist e eco subțire lumină, o sferă armilară fixată de tăblia mesei, alte foi acoperite de calcule şi un pergament desenat cu cercuri în negru şi roşu, în care recunoscu, pentru că mai văzuse unele Ia fel pe Amarilli dar mai stîngaci întocmiteun fel de reproducere a eclipselor lunare după Regiomontano.

În fine, Insula era tot acolo ca şi înainte. Trebuie că ajunsese la corabie aproape gol: cred că primul lucru pe care l-a făcut, desfigurat cum era de sărătura marină, a fost să se spele în bucătărie fără să se mai întrebe dacă aceea era singura apă de la bord, iar apoi a găsit într-un cufăr o uniformă frumoasă de-a căpitanului, anume cea care se păstrează pentru debarcarea finală. Poate chiar s-o fi împăunat cu ţinuta lui de şef, iar faptul că şi-a tras şi a fost ist e eco subțire a fost un motiv ca să se simtă iarăşi în elementul său.

a fost ist e eco subțire pierderea neintenționată a greutății timpurii satitietatea

Din prima filă află repede numele vasului, dar în restul filelor se înşiruiau fără nici un înţeles cuvinte ca anker, passer, sterre-kyker, roer, şi nu prea se bucură aflînd despre căpitan că era flamand. Totuşi ultimul rînd menţiona o dată cu cîteva săptămîni mai în urmă şi, după vreo două-trei cuvinte neînţelese, se lăfăia, subliniată, o expresie în limba latină: pestis, quae dicitur bubonica.

Iată o urmă, o însemnare ce explică totul. La bordul vasului izbucnise o epidemie. Această ştire nu-l tulbură pe Roberto: ciumă avusese şi el cu treisprezece ani în urmă, şi se ştie că cine a avut boala asta a dobîndit un fel de graţie cerească, de parcă şarpele acela nu cuteza să intre a doua oară în rărunchii celor ce-l mai găzduiseră o dată.

Concurs închis!! Câștigă două portofele Mighty Wallet + doi săculeți eco!

Pe de altă parte, însemnarea aceea nu explica mare lucru, şi lăsa loc pentru alte îngrijorări. Bine, muriseră cu toţii. Însă atunci ar fi trebuit să se găsească împrăştiate la întîmplare pe punte, cadavrele ultimilor dintre ei, admiţînd că aceştia le-ar fi dat creştinescul mormînt în mare celor care muriseră primii. Mai era şi lipsa şalupei: fie ultimii, fie toţi, se îndepărtaseră de vas.